Adrian Ilie, fostul manager al Stelei, a comentat evoluția echipei antrenate de Marius Lăcătuș în grupele UEFA Champions League și în special în meciul cu Bayern Munchen. Fostul mare fotbalist a spus că deocamdată, fotbalul românesc nu se poate compara cu cel german sau francez.
"Bayern a jucat foarte bine, dar Steaua putea să reziste și în a doua repriză așa cum a făcut-o în prima, chiar și în condițiile în care nemții dominau. În a doua repriză, bavarezii au apăsat pe accelerație și s-a văzut. Deocamdată, nu ne ridicăm la nivelul lui Lyon și al lui Bayern. Să ne mulțumim că Steaua și CFR Cluj sunt în grupele Ligii Campionilor, având în vedere faptul că înainte ca Steaua să reușească, de 10 ani nicio formație românească nu mai realizase o calificare în această fază a competiției", a spus Ilie, conform Sport.ro
Adrian Ilie a spus că a adus jucătorii de care a avut bani, precizând că dorea ca Pepe Moreno sau Mendoza să rămână la echipă.
"Când lucram la club, am primit o sumă de bani, m-am încadrat în ea și i-am adus la Steaua pe Arthuro și pe Kapetanos, deși vroiam ca Mendoza și Pepe Moreno să rămână. Nu cred că am păcălit pe cineva. Când eram pe locul 2 și ne băteam cu CFR Cluj pentru campionat nu mai păcăleam clubul?", a întrebat, retoric, Adrian Ilie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER